Ploaia bate-n geam, se-aude,
Că îşi face plan de drum,
Peste alte drumuri, ude,
Ca să schimbe rug în scrum.
Uneori bate pe fugă,
Fără a-i găsi motiv,
Parcă vrea să se distrugă
Alteori, ostentativ.
Chiar şi când se leneveşte,
Nu se vrea de fel opri,
Doar se-ascunde, se fereşte,
De cei ce o vor privi.
Şi se lasă picurată,
Întinzându-se pe geam,
Când e mult prea supărată
Pe vântul, de fel, bigam.
Vrea parcă să pună semne,
Chiar şi propriului reper,
Căutând să tot îndemne
Dezlegarea de mister.
Timpul zilei se scurtează,
Că-i, oricum, posomorât.
Iar noaptea se-nnegurează
Fără a se şti şi cât.
Şi tot plouă, încă plouă,
Cerul nu mai e înalt,
Pare că s-a rupt în două
Sub al norilor asalt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu