vineri, 17 februarie 2017

Între detalii și contur

Oricât va fi să-mi am această viaţă
Nu vreau s-o ştiu jucată la barbut,
Nici să mi-o duc prin bâjbâiri în ceaţă
Visând la umbre vechi, de prin trecut.

Eu recunosc, şi văd că timpul trece,
Dar tot îi ies în cale, nu m-ascund,
Nu am de gând cu el a mă întrece,
Ci doar încerc să îl trăiesc profund.

A fost cândva când n-am luat în seamă
Că am lăsat ştacheta foarte jos,
Şi am trăit de multe ori cu teamă,
Mimând ideea visului frumos.

M-am cam lăsat mirajului în vogă
De-a crede că urcarea e un pas
Şi-n mod normal trăirea o prorogă
În vremea altui timp, puţin, rămas.

Într-un context prea plin de amănunte,
Fixat între detalii şi contur,
M-am tot voit pe crestele cărunte
Privind seninul fără de cusur.

Şi au mai fost... mai multe... mult mai multe,
În care cu tăceri m-am înfrăţit
Lăsându-mi mintea doar de ea s-asculte
Chiar dacă mă ştiam pe drum greşit.

Ca şi cândva, nu măsluiesc cuvinte
Ca să-mi fixez repere în decor,
Îmi las privirea dusă spre-nainte,
Ca vieţii să nu-i fiu doar spectator.

Oricât va fi, mai multă, mai puţină,
Puterea-mi de a crede-n absolut,
Prefer să fiu cu totul eu de vină,
Dar nu îmi mai joc viaţa la barbut.

miercuri, 15 februarie 2017

Sintetica rigiditate

Cu viaţa mergem până la extrem,
Punându-ne simţirea la-ncercare,
Avându-ne dorinţa sfânt totem
Şi-n gânduri omeneasca-mpreunare.

Stau ancorat într-un sistem binar,
Văd viaţa-n forma ei imaginară,
În care timpu-i doar un calendar,
Şi nu îl simt, în nici un fel, povară.

Tot matematic, cu deplin folos,
Destinu-l văd o mare ipoteză,
Ce nu se vrea decât victorios
Oricât l-am pune noi în paranteză.

Aşa-mi explic, sintetic şi rigid,
Vremea de-acum, ce pare discrepantă,
În care tot mai multe coincid
Dându-i aspect de notă dominantă.

Constat, îţi spun, că tinzi spre infinit
Într-o mulţime-a numerelor prime,
Din fracţii ce se-mpart nedefinit
Tu nu poţi fi zecime sau miime.

Astfel şi cred că, la-mpărţiri, un rest,
Îşi are formă vagă, chiar obscenă,
De-aceea-ţi spun, şăgalnic, dar onest,
La sutien măsura-i erogenă.

Să-o mai împart nu pot, şi nici nu vreau,
Ar deveni prea mult subunitară
Şi n-aş mai şti de unde să te iau
Ca să trăim emoţia de seară.

De-ar fi altfel, firesc, aş calcula
Bazându-mă, cu spor, pe logaritm,
Dar legea vieţii-mi spune că aşa
În fapte ne-am trezi furaţi de ritm.

Timpul ne-a dus, trecând, în bivalenţă,
Precizii matematice n-avem,
Dar suntem fracţii ce-n echivalenţă,
Complementari ne fac şi ne suntem.