marți, 10 octombrie 2017

Agale cale

E toamnă iar şi străzile sunt goale,
Aleile din parc surâd pustii,
Tristețea dă, necugetat, târcoale
Prea mult, fără de veste, tu-ntârzii...

La miezul nopţii totu-i alandala,
Luna privește, spre zenit, ciudat,
De parcă a cuprins-o îndoiala
Știind că orologiul vieții s-a stricat.

Și sunt flămând, mi-e dor și-mi este sete,
De gustul tău, cu totul, de alt fel,
Ce reușește bine să mă-mbete,
Și să îmi facă visul gând și țel.

Măsuri de timp, aș vrea să-mi cadă pradă,
Făcându-le pierdute într-un vers,
Ca, mai târziu, uitate, să decadă
Într-un, puțin știut, altfel, revers.

Altfel prea trece, e mereu pe fugă,
Legic firesc, dar mult prea mult nedrept,
Prin graba faptei, morții ne subjugă
Mimând ideea unui vag concept.

Fuga de el m-ar duce-n bătrânețe,
Precum se duce ziua în amurg,
Și-ntr-un sfârșit, un munte de tristețe,
M-ar obliga-n uitare să mă scurg.

Mai bine-o uit... Mă-ntorc să merg agale,
De mine, eu, într-un târziu, ascult,
Croindu-mi, cu răbdare, altă cale,
Ieșind dintr-al absurdului tumult.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu