vineri, 25 august 2017

Impudic, fără cenzură

Mă recunosc un om cu îndrăzneală,
Numit am fost: absurd, nebun, sau ludic,
Chiar eu, ţinând de-această socoteală,
Am spus că nu mă vreau, numit, nici pudic.

Chiar dacă-am spus că lumea e absurdă,
Nicicând nu m-am ascuns, nu m-am jucat
De-a baba oarba-n viaţa asta surdă,
Ce uită tot ce nu e de uitat.

N-am nici un rost de spun că ştiu de toate,
Însă nu tac de-i dat ceva să ştiu,
N-am cum să spun că ceva nu se poate,
Oricât mi s-ar părea că-i prea târziu.

N-am depăşit prea multe bariere
Însă de praguri multe am trecut,
Cuvântul mi-a fost leac de grea durere,
Numindu-l panaceul absolut.

Am spus că-i trupul operă de artă
Altfel mereu, dar tot original,
Menit ca-n grija ce şi-o vrea, ori poartă,
Să fie simplu val, sau trainic mal.

Şi-am pus în versuri toată pasiunea,
Gândul erotic nu l-am cenzurat,
Echivalând iubirea cu minunea
Ce scoate păcătosul din păcat.

Din zori de zi până în prag de seară,
Nici o idee nu mi-am interzis,
Lăsând-o, chiar, de-ar fi voit, să-mi ceară,
Să-mi fie laitmotivul unui vis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu