joi, 8 iunie 2017

Multul puțin dar

Ţi-am dăruit acum un gând pe fugă,
Nu m-am întins cu gându-ţi la poveşti,
C-aşa îmi este felul meu de a da veşti,
Când va urma dă semn că se conjugă.

În mod voit, am spus, ce-am spus, în grabă,
În mod voit, mai mult n-am vrut să spun,
E dreptul tău să cauți drumul bun,
Să vezi ce-ţi pune viaţa pe tarabă.

Aveam cu mine multe argumente
Care putea, vorbind, să aibă rost,
Dar am simţit că vremuri care-au fost
Încă te ţin în vechi coronamente.

Am pus în vers o minimă idee,
Ca să ţi-aduci aminte ce va fi,
Şi să-nţelegi că nu te poţi opri,
Din drumul tău, de-a fi mereu femeie.

Ceea ce-i spus, e spus, şi va rămâne,
Fie că-i vorbă sau rămasă gând,
Chiar de-s uitate, timpul, chiar trecând,
Nu va voi prea mult să le amâne.

E vorba,-n fapt, de mine şi tine,
Cu mult şi cu puţin, în mod egal,
Deloc absurd, deloc în mod formal,
Aşa cum e normal şi se cuvine.

Puţinul dar, puţinele cuvinte,
Adună timp enorm ce-am risipit,
Când ne credeam destinul împlinit
Şi-aveam o viaţă-ntreagă înainte.

Toate-s acum altfel, dar o schimbare
În sens total, ce poate fi suprem,
De care nu-s puţini cei ce se tem,
O vom trăi, trăind şi-a ei urmare.

Acesta-i darul, dincolo de fugă,
E-aducător de mult mai multe veşti,
Nu ţi le-am spus, nu le-am făcut poveşti,
Ca nu cumva, un gând, să le distrugă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu