vineri, 16 iunie 2017

Iz de neputință

Chiar că nu vreau, n-am cum să nu îți spun,
Că între noi va fi-n curând ceva,
În locul ce-l numim doar undeva,
Un ceva special cu iz comun.

Scăpare nu avem, n-avem un drum
Pe care să fugim spre altceva,
Sau să ne poată ceva degreva
De ceea ce simțim de pe acum.

Cu-n clar accent vorbim doar indirect,
Făcând dovada că putem brava,
Că de trăiri ne mai putem priva,
Deși ni-i clar că totul e suspect.

Eu gândului îi conturez tipar,
Lăsându-te pe tine-a motiva,
Imboldul ce acut va promova
Dorința de netrecere-n zadar.

Vom împărți, de lume neștiuți,
Ca nimeni să nu poată observa,
Un timp, ce noi îl vom numi, cândva,
Al regăsirii marilor virtuți.

O lume-ntreagă... numai eu și tu,
Într-un mereu mai mult și altcumva,
Ce ne va vrea mereu recidiva
Ca să ne-avem dorințelor atu.

Chiar că nu vreau, acum nu pot să tac,
N-aș vrea să se-nțeleagă altceva,
Sau că accept un altfel, altcândva,
Dând semn că vorba-n dulce o prefac.

Nu-i nici mai mult, nici mai puțin, real,
Că vrem ori nu, trăi-vom un ceva,
Într-un anume loc, un undeva,
Într-un firesc mai mult decât normal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu