Te-aş lua cu mine, undeva în munte,
Pe unde nici un om nu a trecut,
Te-aş dezbrăca de multe amănunte,
Să ştim prin câte vieţi ne-am cunoscut.
Şi-acolo, sus, la doar un pas de stele,
Cu-n dor venind din vremuri de potop,
Te-aş face să te simţi la fel ca ele,
Uitând de-al vieţii ţel, de-al faptei scop.
Te-aş duce-n taină, miezului de noapte,
Să ne-arătăm ca torţe de nestins,
Dedaţi, prin mari dorinţe, înspre fapte
Ce fac, al vieţii rost, un rug aprins.
N-ai sa mai poţi oricum, orice va fi,
Ideea să o poţi, cândva, cumva, schimba,
Veni-va vremea când s-or potrivi,
Cele ce-au fost şi cele ce-or urma!
Te-aş lua cu mine, undeva în munte,
Te-aş lua ca să te duc, de-ntors să uit,
Şi să te-mbrac în mii de amănunte,
Mizând pe dreptul vieţii, absolut.
Cu pas de-avânt, pe drumul înspre stele,
Ne-am fi, ai lumii noi, începători,
Lăsând uitării vremurile grele
În care ne-ascundeam de-ai zilei zori.
Şi-n miez de zi, uitând să am răbdare,
Te-aş arăta spre ceru-nalt, senin,
Ca prin firescul dor de înălţare
Să-ţi ai eternitatea ca destin...
Şi să-ţi doreşti, oricum, orice va fi,
Să nu-ţi mai ai idei de a schimba,
Clarul motiv ce-l ai spre a trăi
Cele ce-au fost şi cele ce-or urma!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu