miercuri, 15 februarie 2017

Sintetica rigiditate

Cu viaţa mergem până la extrem,
Punându-ne simţirea la-ncercare,
Avându-ne dorinţa sfânt totem
Şi-n gânduri omeneasca-mpreunare.

Stau ancorat într-un sistem binar,
Văd viaţa-n forma ei imaginară,
În care timpu-i doar un calendar,
Şi nu îl simt, în nici un fel, povară.

Tot matematic, cu deplin folos,
Destinu-l văd o mare ipoteză,
Ce nu se vrea decât victorios
Oricât l-am pune noi în paranteză.

Aşa-mi explic, sintetic şi rigid,
Vremea de-acum, ce pare discrepantă,
În care tot mai multe coincid
Dându-i aspect de notă dominantă.

Constat, îţi spun, că tinzi spre infinit
Într-o mulţime-a numerelor prime,
Din fracţii ce se-mpart nedefinit
Tu nu poţi fi zecime sau miime.

Astfel şi cred că, la-mpărţiri, un rest,
Îşi are formă vagă, chiar obscenă,
De-aceea-ţi spun, şăgalnic, dar onest,
La sutien măsura-i erogenă.

Să-o mai împart nu pot, şi nici nu vreau,
Ar deveni prea mult subunitară
Şi n-aş mai şti de unde să te iau
Ca să trăim emoţia de seară.

De-ar fi altfel, firesc, aş calcula
Bazându-mă, cu spor, pe logaritm,
Dar legea vieţii-mi spune că aşa
În fapte ne-am trezi furaţi de ritm.

Timpul ne-a dus, trecând, în bivalenţă,
Precizii matematice n-avem,
Dar suntem fracţii ce-n echivalenţă,
Complementari ne fac şi ne suntem.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu