vineri, 17 februarie 2017

Între detalii și contur

Oricât va fi să-mi am această viaţă
Nu vreau s-o ştiu jucată la barbut,
Nici să mi-o duc prin bâjbâiri în ceaţă
Visând la umbre vechi, de prin trecut.

Eu recunosc, şi văd că timpul trece,
Dar tot îi ies în cale, nu m-ascund,
Nu am de gând cu el a mă întrece,
Ci doar încerc să îl trăiesc profund.

A fost cândva când n-am luat în seamă
Că am lăsat ştacheta foarte jos,
Şi am trăit de multe ori cu teamă,
Mimând ideea visului frumos.

M-am cam lăsat mirajului în vogă
De-a crede că urcarea e un pas
Şi-n mod normal trăirea o prorogă
În vremea altui timp, puţin, rămas.

Într-un context prea plin de amănunte,
Fixat între detalii şi contur,
M-am tot voit pe crestele cărunte
Privind seninul fără de cusur.

Şi au mai fost... mai multe... mult mai multe,
În care cu tăceri m-am înfrăţit
Lăsându-mi mintea doar de ea s-asculte
Chiar dacă mă ştiam pe drum greşit.

Ca şi cândva, nu măsluiesc cuvinte
Ca să-mi fixez repere în decor,
Îmi las privirea dusă spre-nainte,
Ca vieţii să nu-i fiu doar spectator.

Oricât va fi, mai multă, mai puţină,
Puterea-mi de a crede-n absolut,
Prefer să fiu cu totul eu de vină,
Dar nu îmi mai joc viaţa la barbut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu